Un alt avion marca Boeing cu probleme tehnice

Noul 777X de la compania Boeing ar parea sa aiba probleme tehnice inca din faza de testare. Mai exact, usa de la intrare s-ar fi desprins inca de la primul zbor.

Compania Boeing a trecut peste o criza din cauza problemelor avioanelor marca 737 MAX si ar fi incercat sa se fereasca sa faca publice problemele in faza de testare, insa inspectori ai Agenţiei Federale a Aviaţiei Americane (FAA) au confirmat mai multe neconcordante in timpul testelor efectuate cu noul 777X.

In urma acestora, testele au fost suspendate, iar reprezentanti ai companiei au omis sa ofere declaratii oficiale cu privire la amanarea sau nu a primului zbor programat pentru inceputul anului 2020.

“Incidentul este pe cale de a fi examinat, iar echipa lucreaza pentru a intelege originea problemei”, a spus purtatorul de cuvant intr-un e-mail.

Surse neoficiale au mentinat ca, in timpul zborului, una din usile de la intrare au fost pur si simplu spulberate, facand parte din procesul de presurizare, desi se intampla foarte rar astfel de incidente.

Totusi, aceste teste sunt necesare pentru ca fac parte dintr-un proces de aprobare a avionului, fiind supus unor teste ce depasesc conditiile operationale normale.

Boeing 777X este cea mai recenta serie a familiei Boeing 777 cu doua motoare de la Boeing Commercial Airplanes. 777X va avea noi motoare GE9X, noi aripi compozite cu varfuri aripa pliabile, o cabina mai mare cu o capacitate mai mare de pasageri, tehnologii de la Boeing 787.

777X  Boeing a fost lansat in noiembrie 2013 cu doua variante: 777-8 și 777-9. Seria 777-8 ofera locuri pentru 365 de pasageri si are o gama de 8.690 nmi (16.090 km), in timp ce 777-9 are locuri pentru 414 pasageri si o gamă de peste 7.525 nmi (13.936 km). Seria 777-9 este de asteptat sa zboare in 2020, insa vom vedea daca intr-adevar se va intampla acest lucru.