Ce se intampla cu corpul nostru in timpul unui zbor aviatic

Compania Compare Travel Insurance a realizat un infografic care ne arata ce modificari au loc in corpul uman atunci cand zburam cu avionul si care sunt efectele acestora. Schimbarea de presiune este factorul principal care poate oferi stari de somnolenta, stari de voma si greata, aerul necirculat poate provoca dureri stomacale, deshidratare sau raceli.

Pe parcursul unui zbor cu avionul, in corpul uman pot avea lor modificari ce pot declansa o serie de dezechilibre celulare.

Iata o lista cu cele mai frecvente simptome ce le putem avea in timpul unui zbor cu avionul, potrivit Independent.

Radiatii – pe parcursul unui zbor mai lung, cum ar fi, de exemplu, un zbor de la Londra la New York, corpul uman este expus la radiatii similare cu radiatiile X.

Deshidratare – zborurile mai lungi pot provoca deshidratarea organismului, deoarece, conform studiilor, 3 ore de zbor consuma 1.5 litri de apa din organism.

Lipsa de oxigen – lipsa de suficient oxigen poate produce dureri de cap, ameteli sau stare de oboseala. In avion, cantitatea de oxigen este de 75% din normalul de care avem nevoie.

Raceala – aerul circulat in cabina de zbor contine virusi si germeni, pentru ca nu este aerisit, astfel incat riscul de o raceala este de 100 de ori mai mare decat in mod normal. Riscul este cu atat mai mare cu cat exista pasageri bolnavi la bord.

Simturi – zborul afecteaza gustul, mirosul si o treime din auz. Acest lucru se intampla cand un dezechilibru al presiunii aerului din urechea medie si presiunea aerului impiedica vibratia timpanului. Cand un avion urca sau coboara, presiunea aerului se schimba foarte repede, iar tubul eustachian nu reactioneaza la fel de repede. De asemnea, prin reducerea presiunii, se pierde gustul cu pana la 30%, de aici si lipsa poftei de mancare.

Disconfort abdominal – pe parcursul unui zbor, putem avea senzatia de arsura la stomac, constipatie, flatulenta sau balonare. Aceste fenomene au loc in cazul unui zbor lung cu avionul, datorita faptului ca petrecem multe ore asezati pe scaun. Incearca sa schimbi pozitia corpului cat mai des posibil, iar inainte de zbor este recomandat consumul de fibre, precum cereale, zmeura, legume verzi, mere si un consum de apa constant.

De asemenea, pe parcursul si inaintea zborului, este recomandata evitarea alcoolului, a cofeinei, iar pentru a evita durerea de cap sau durerile sinusale se poate mesteca o guma.